Intrarea în plată a primilor pensionari din "generaţia
decreţeilor" va reduce pensia acordată de stat de la 36% din ultimul
salariu, în prezent, la 24% în anul 2032, a declarat preşedintele
asociaţiei pensiilor private (APAPR), Raluca Ţintoiu, la MEDIAFAX Talks
about Private Pensions.
"APAPR a făcut un studiu în anul 2012 şi a încercat să previzioneze
evoluţia pensiei publice şi modul în care fondurile de pensii private
obligatorii (Pilonul II) o suplimentează pe aceasta. După calculele
noastre, pensia publică reprezintă în prezent 36% din ultimul salariu şi
acest procent va descreşte semnificativ în anul 2032, când prima
cohortă semnificativă din «generaţia decreţeilor» (termenul se referă la
cei născuţi după intrarea în vigoare a unui decret emis în 1966 prin
care fostul dictator comunist Nicolae Ceauşescu a interzis avorturile,
n.r.) va intra în plata pensiei. Estimăm că rata de înlocuire a pensiei
publice va scădea la 24% în anul 2032 şi va ajunge la 15% în anul 2042",
a afirmat Ţintoiu.
Ea a adăugat că Pilonul II, lansat în 2008, încearcă să suplimenteze
veniturile viitorilor pensionari şi, conform calculelor asociaţei, să
aducă un plus de 10% în rata de înlocuire, respectiv o treime din pensia
publică pe care statul o va acorda viitorilor pensionari.
"Studiul este în curs de reactualizare. Din păcate, mă îndoiesc că
rezultatele vor fi mai bune decât ce s-a obţinut în 2012", a mai spus
preşedintele APAPR.
Prezent la eveniment, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice,
Ileana Ciutan, a spus că rata de înlocuire a venitului salarial cu
pensia publică se situează la 45%.
Potrivit datelor APAPR, sistemul pensiilor private obligatorii (Pilonul
II) şi facultative (Pilonul III) deţine active de 4,25 miliarde de euro.
"94% din investiţiile efectuate de fondurile de pensii au efectuat
plasamente în România, cu un profil de risc redus, respectiv 75%-80% în
instrumente cu risc scăzut. Fondurile de pensii deţin 11% din titlurile
de stat ale României. De asemenea, fondurile de pensii private deţin
plasamente de 700 milioane de euro pe piaţa de capital şi asigură peste
10% din lichiditatea medie a Bursei de Valori Bucureşti, având un rol
crucial în succesul ofertelor publice recente", a spus preşedintele
APAPR.
Potrivit datelor asociaţiei, randamentul mediu anualizat al Pilonului II
se situează la 11,2% de la momentul lansării, în mai 2008.
În cazul Pilonului III, lansat în mai 2007, acest indicator a atins 8,2%.
Pe Pilonul II activează 8 fonduri, care numără 6,2 milioane de
participanţi, cu active nete de 17,8 miliarde de lei, din care 3,6
miliarde de lei reprezintă câştigul net din investiţii.
Cu 10 fonduri, Pilonul III are 337.000 de participanţi şi active nete de 975 milioane de lei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu